Clickmed
programare rapida la medic

Priapismul (Disfunctie erectila)

Actualizat la data de: 22 Noiembrie 2012

Generalitati

Sus
Priapismul (Disfunctie erectila)

Priapismul este o disfunctie erectila ce consta dintr-o erectie prelungita, persistenta, de obicei dureroasa, ce dureaza mai mult de 4 ore si apare fara stimulare sexuala.

Afectiunea apare intrucat sangele de la nivelul penisului nu mai poate fi drenat adecvat.

In cazul in care afectiunea nu este tratata prompt, poate apare fibroza locala si disfunctie erectila
permanenta. Poate aparea la toate varstele, inclusiv la nou-nascuti.

Exista doua tipuri de priapism: cu debit scazut si cu debit crescut.


1. Cu debit scazut - acesta forma de priapism se datoreaza sechestrarii sangelui la nivelul organului erectil; apare de obicei la barbati aparent sanatosi, de asemenea la pacienti cu siclemie, leucemie (cancer al sangelui) sau cu malarie.
2. Cu debit crescut - este o forma mai rara si mai putin dureroasa; este rezultatul rupturii unei artere in urma unui traumatism penian sau perineal (zona dintre scrot si anus), impiedicand circulatia normala a sangelui la nivel local.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Etiologie
  3. Diagnostic
  4. Tratament
  5. Prognostic
  6. Citeste pe aceeasi tema

Etiologie

Sus

Siclemia: unele forme de priapism apar la pacientii cu siclemie. S-a estimat ca aproximativ 42% dintre barbatii cu siclemie au sanse sa dezvolte priapism.

Medicamentele: o cauza frecventa de priapism il constituie ingestia sau abuzul de medicamente. Medicamentele ce pot determina priapism sunt Trazodone hidroclorid, utilizat in tratamentul depresiei sau Clorpromazin, administrat in anumite boli psihice. Pacientii cu disfunctie erectila, tratati cu medicatie injectabila sau orala, pot de asemenea dezvolta priapism.
Alte cauze de priapism includ:
- traumatisme ale coloanei vertebrale sau regiunii genitale
- intepatura de paianjen vaduva neagra
- intoxicatie cu monoxid de carbon
- utilizare de droguri interzise ca marijuana sau cocaina.
In cazuri foarte rare, poate aparea secundar cancerului regiunii genitale, ce impiedica drenajul normal al sangelui

Diagnostic

Sus

Se recomanda consult medical de urgenta in cazul in care se suspicioneaza priapismul.
Medicul trebuie informat despre:
- durata erectiei prezente
- cat dureaza in general erectia
- daca pacientul consuma sau nu droguri legale sau ilegale; este importanta in special informarea medicului despre consumul de droguri ilegale, intrucat atat marijuana cat si cocaina sunt incriminate in declansarea priapismului
- daca priapismul poate fi legat de anumite traumatisme ale regiunii genitale.

Medicul specialist va efectua o anamneza riguroasa impreuna cu un examen clinic general pentru stabilirea cauzei priapismului. Acest lucru include si evaluarea regiunii rectale si abdominale pentru depistarea unor formatiuni anormale ce pot fi implicate in aparitia priapismului.

Tratament

Sus

Scopul tratamentului consta in indepartarea erectiei si prevenirea aparitiei altora. Optiunile terapeutice cuprind:
- punga cu gheata: gheata aplicata la nivelul penisului si regiunii perineale previne aparitia edemului
- ligatura chirurgicala: aceasta tehnica se aplica in cazul in care exista ruptura arteriala, se va efectua ligatura arteriala pentru restabilirea drenajului normal al sangelui
- injectii intracavernoase: se folosesc in cazul priapismului cu flux scazut, constau din injectarea de medicamente alfa-agoniste la nivelul penisului; acestea determina contractia venelor, reducand cantitatea de sange de la nivelul penisului si diminuand edemul local
- chirurgical: se foloseste de asemenea in priapismul cu flux scazut; suntul este o cale de drenaj inserata chirurgical la nivelul penisului, deviind fluxul sanguin si restabilind circulatia normala
- aspiratie: dupa anestezia locala, se va insera un ac la nivelul penisului, drenand sangele in exces pentru a reduce presiunea si edemul local.

De retinut!

Se recomanda consult prompt de specialitate in cazul in care se suspicioneaza priapismul. A nu se autotrata aceasta afectiune intrucat constituie o urgenta medico-chirurgicala cu consecinte nefaste in caz de amanare a tratamentului.

Prognostic

Sus

Pacientii tratati prompt au un prognostic foarte bun. In schimb, in cazul intarzierii aplicarii unui tratament, creste riscul aparitiei disfunctiei erectile permanente.


Medici specialisti Sexologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate